Degeaba...

De ce ai venit iarasi sa-mi zburatacesti inserarea cu aripile tale? Si eu am aripi . Si ce daca ale tale-s de inger si ale mele de lut? Nu te-am chemat. Lasa-ma , acum vorbesc cu sarpele. El nu are aripi, dar sta incolacit pe glezna mea stanga. Si-mi invata talpile sa asculte cenusa. Chiar crezi ca a invatat pasarea pheonix sa-si construiasca propiul rug?

De vorba cu ingerul...

Noptile au inceput sa albeasca langa tamplele mele.
Ascultand bataia schiopatata a inimii,
Si pandind gandul pustiu ce oscileaza intre iluminare si desertaciune,
Cioburi de memorie ranesc pana la sange amintirea aceea.

Il iubesc pentru ca e ultima din vremea cand traiam,
Si n-o sa-ti dau voie sa o stergi.
De ce imi tot spui ca singura mea amintire e durerea?
E a mea! si e singurul sentiment pe care il cunosc!

Pornesc inca o data de-a lungul curcubeului, crezand si inselandu-ma deopotriva.
Iarasi trisezi! Mereu in locul rosului dau de albastru.
A fost greseala mea cand intr-un moment de slabiciune, ti-am spus ca rosu aprins imi ascunde durerea.

Nu-i nimic , imi voi invesmanta amintirea in alb. Si nu vei sti intre timp ca mi-am schimbat religia!

Oricum e o poezie!

Realitate



Departe de tine fie tristetea,

Si orice grija pune-o intr-un zambet,

Traieste ca si cum n-ai mai trait vreodata,

Iubeste sincer si frumos ca un copil.



Darama , orice vers de poezie...

Striveste, orice filozofie seaca...

Iubeste, esti doar om si ai nevoie de mine,

Nici poezii, nici ganduri sau idei te-or mangaia...

Vino, noaptea am intins-o in ochii tai,

Intunericul l-am inchis intr-o raza de soare

Ura si raul le-am facut iubire,

Lumina o sa-ti picur in pupicele dulci!