Noptile au inceput sa albeasca langa tamplele mele.
Ascultand bataia schiopatata a inimii,
Si pandind gandul pustiu ce oscileaza intre iluminare si desertaciune,
Cioburi de memorie ranesc pana la sange amintirea aceea.
Il iubesc pentru ca e ultima din vremea cand traiam,
Si n-o sa-ti dau voie sa o stergi.
De ce imi tot spui ca singura mea amintire e durerea?
E a mea! si e singurul sentiment pe care il cunosc!
Pornesc inca o data de-a lungul curcubeului, crezand si inselandu-ma deopotriva.
Iarasi trisezi! Mereu in locul rosului dau de albastru.
A fost greseala mea cand intr-un moment de slabiciune, ti-am spus ca rosu aprins imi ascunde durerea.
Nu-i nimic , imi voi invesmanta amintirea in alb. Si nu vei sti intre timp ca mi-am schimbat religia!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu